Îți mulțumesc, Tată

Sunt mic și neînsemnat printre cei mari și însemnați. Și am învățat de la ei că iubirea e o comoară pe care e mai important să știi s-o prețuiești decât s-o ai. Mulți însă pierd ceea ce au pentru că le acordă ultimul loc pe lista importanței.

Iisus a dat o pildă foarte frumoasă despre o comoară: „Împărăţia Cerurilor este ca un negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găseşte un mărgăritar foarte preţios, se duce şi vinde tot ce are, iar apoi îl cumpără.”

Și cum e un om care are o comoară așa de mare? Un om fericit. Iar când un om e fericit el caută să-i facă și pe ceilalți fericiți. Și uite așa începe povestea mea cu omul care vrea să-i facă pe ceilalți semeni de-ai lui fericiți.

Și merge omul ce merge și întâlnește în drumul lui oameni necăjiți, oameni sărmani, oameni nefericiți. Bucuros, acesta începe să le spună despre comoară și cât de mult îi poate ajuta și pe ei, ca și pe el, să fie fericiți. El e foarte entuziasmat și oamenii îl credeau când ascultau vorbele sale pline de pasiune și dăruire. Dar după plecarea lui îl uită și îl ignoră. Problema e că mulți subestimează vorbele lui și-l consideră un cățel care latră de plictiseală. Așa că omul nostru se oprește sub un copac și începe să cugete. Gândindu-se că, la așa comoară, trebuie să ai cu cine s-o împarți ca să poți să te bucuri de ea. Dar cu cine? Și tot cugetând el așa, s-a gândit să-i ceară ajutorul Celui Sfânt. Iar Acesta îi sădește pe dată un răspuns în inima omului nostru, astfel: „Dragul meu, continuă în efortul tău, căci asemeni ție am fost și Eu cândva. V-am făcut pe voi, copiii mei, tocmai ca să mă pot bucura și Eu de ea. Și uite că răbdarea mea a fost răsplătită căci acum și tu ești fericit, iar fericirea ta este și fericirea mea.”. Omul, fericit la culme, realizează acum că, datorită Lui, el poate să fie acum permanent fericit, căci are cu cine să împartă comoara sa și prin care fericirea sa să fie mereu și neîncetat amplificată. Astfel, cu lacrimi în ochi, omul nostru îi răspunse: „O, Preabunule Tată, îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dăruit, pentru toate câte mi le dăruiești și pentru tot ceea ce cu grijă plănuiești să-mi dai și apoi cu răbdare aștepți ca eu să mă bucur de darurile Tale”. Apoi omul nostru s-a ridicat voios și a plecat să-și încerce din nou norocul printre semeni. De data asta însă fericirea lui n-a mai fost condiționată de fericirea lor, ci doar amplificată. Se zice că pe unde mergea lumea era foarte fericită, iar natura prindea viață în jurul lui, copacii înfloreau, câmpiile înverzeau, iar păsările îi cântau mereu fericirea prin vecini ca pe un cântec de dor.