Ea și El (III)
S-ar putea spune că Ea a venit prima. Apoi El. În realitate, însă, El a părut a fi venit târziu fiindcă i-a luat mult timp să se cristalizeze. Și acum e tot doar niște piese aparent împrăștiate, dar au un centru comun și asta Îl ajută să mențină o structură cognoscibilă. Ea în schimb a crescut foarte repede la început fiindcă era liberă. Dar la un moment dat a fost nevoită să se retragă în carapacea ei din cauza pieselor Lui care apăreau de nicăieri și nu-și găseau locul. Apoi toate s-au liniștit și El i-a creat o lume în care Ea putea să se manifeste exact cum îi plăcea.
Ea a trăit mereu aici. Și ieșea tot mai puțin afară, obișnuindu-se atât de mult cu această nouă lume încât n-a mai vrut să iasă deloc. Într-o zi, vrând s-o scoată din nou afară, El a luat un chip pe care Ea nu-l știa și a mers astfel deghizat în lumea lor pentru a o convinge să transforme unele din momentele Ei prețioase în realitate. Au făcut astfel multe lucruri frumoase pe care Ea nici nu bănuia pentru ce sunt, până în ziua când l-a prins și l-a obligat să-i spună ei adevărul. El a refuzat inițial, dar Ea a fost foarte hotărâtă. El a argumentat că sigur știe, fiindcă ea e foarte deșteaptă, iar lucrurile erau de-a dreptul evidente. Ea însă nu s-a lăsat înduplecată, vroia ca El să-i scrie ei o scrisoare de dragoste în care să-i spună adevărul. Ea cu DA, El cu NU, astfel a ieșit până la urmă o “scrisoare” între ghilimele. Unele chiar foarte mari, încât și fără ghilimelele de rigoare ea tot și-a dat seama de existența subtilă a acestora.
El: Ți-am spus că e deșteaptă și-și dă seama!
Ea: Nu contează. Important e că sunt sigură acum că ea știe.
El (cu amărăciune): Știe doar niște cuvinte (și alea cu ghilimele). Ce trăiești Tu când ne gândim la ea nici măcar nu bănuiește. Și exact asta am încercat să fac când ți-am furat momentele tale prețioase și le-am dat o formă.
Ea (fără speranță): Asta nu va ști niciodată, căci nu pot fi cunoscută astfel. De fapt, nu sunt făcută să fiu cunoscută, ci doar intuită. Ar fi trebuit să știm lucrul ăsta până acum. Cuvintele pot fi cunoscute, faptele pot fi cunoscute, chiar și pe tine te poate cunoaște dacă-și dorește acest lucru, dar nu și pe mine. Doar dacă am fi Unul, neseparați. Doar atunci va putea trăi ce trăiesc Eu când ne gândim la ea.
El (încurajator): În cazul ăsta în final va ști. E în firea lucrurilor să afle toate astea. Poți spune că deja știe, chiar dacă nu e conștientă de acest lucru. Ori poate noi nu știm că ea știe.
Ea (zâmbind): Tu și teoriile tale.
Epilog
Ea (ca o revelație): Iubirea e aceiași peste tot! Ea apare ca fiind diferită fiindcă e privită cu alți ochi. Astfel, ea are multe chipuri, însă adevăratul ei chip se revelează doar acelora care reușesc să-L vadă pe Dumnezeu pretutindeni!
