Puterea de a spune „NU!”

Puterea de a spune „NU!” este, în unele cazuri, chiar mai necesară decât puterea de a spune „DA”. E destul de ușor să spui „DA” multor lucruri din viața noastră, în special tentațiilor care (mai nou) ne asaltează de pretutindeni. Astfel că, puterea de a spune „NU!” poate deveni de foarte multe ori nu doar o calitate, ba chiar o necesitate. Când spunem „DA” de prea multe ori, a spune un singur „NU!” devine cu atât mai greu. Când spunem „DA” de foarte multe ori, mintea crează o obișnuință. Iar uneori această obișnuință poate fi bună, dar de cele mai multe ori e nocivă. Și când o obișnuință rea este înțeleasă și acceptată ca atare (adică ca fiind nocivă), încercăm să întoarcem placa și să spunem „NU!”. Realizăm atunci că nu mai este chiar atât de simplu. Aici se pune întrebarea ce facem? Continuăm să spunem „DA”, că doar știm asta foarte bine să facem, sau ne încăpățânăm și încercăm să spunem „NU!”? Se zice că nu e bine nici să fim încăpățânați, nu-i așa? Așa că de ce să nu continuăm cu „DA”. Avem chiar un film celebru care ne susține în direcția asta („YES”). 🙂

Lâsând gluma la o parte, există multe locuri unde am putea spune „NU!” dar alegem în schimb să spunem mereu „DA” fără să ne pese de consecințe. Și culmea că știm foarte bine care sunt acele consecințe și totuși alegem să le ignorăm. Și nu mă refer la cazurile când acele consecințe sunt bune sau relativ bune, ci când acestea sunt de-a dreptul catastrofale.

Dar haideți mai întâi să vă trec în revistă locurile unde eu consider că puterea de spune „NU!” își are rostul ei, că d-aia v-am adunat aici, nu?

1. Primul care-mi trece prin cap sunt alimentele cu E-uri. Știu că majoritatea nu dați doi bani pe ce spun la capitolul ăsta, fiindcă în ziua de azi sunt atât de puține alimente fără E-uri încât o să ziceți că nu vreți să renunțați la singurele plăceri „sănătoase” (adică mâncărurile foarte delicioase, dar pline de E-uri). Nu vreau să vă schimb convingerile, ci doar să amintesc că există totuși alimente destule și fără E-uri. Deci există și la capitolul ăsta o utilitate a puterii de a spune „NU!”.
2. Al doilea ar fi fumatul. Dar pentru că nu vreau să mă cert cu nimeni, o să-i includ aici pe toți ceilalți. Adică cafeaua, alcoolul, drogurile, pastilele, ș.a. Altfel spus, toate lucrurile de care devenim dependenți. O să spuneți că unele au mai mare prioritate decât altele și că unele ar trebui scoase complet căci nu-s nocive sau să le bag pe unele la categorie specială. N-am s-o fac, fiindcă fiecare din ele au avut deja parte de adevărate enciclopedii scrise până în ziua de azi. Pe noi ne interesează doar dacă este motiv pentru a spune „NU!” cu putere, ori ba. Iar în cazul de față este.
3. Postul de orice fel. Știu că acesta nu e motiv de a spune „NU!”, dar este în fapt o glorificare a acestei puteri. Postul are la bază capacitatea de a spune „NU!”, fără de care el nici nu ar exista. Poate ar trebui pus pe primul loc, dar nu vreau să dau impresia, în subconștientul unora, că acesta ar fi primul lucru la care să spunem „NU!”.
4. Iubirea și variantele ei. (dacă n-aș pune-o în calcul, articolul ăsta nu și-ar avea rostul aici, pe acest blog).

Poate ar fi și altele care ar putea fi incluse (cum ar fi prostia, care uneori nici pe mine nu mă iartă; ori violența în familie; etc.), dar deocamdată le voi lăsa așa. Vroiam doar să vă fac să înțelegeți cât de multe lucruri există în viața noastră cărora le-am putea spune „NU!”, dar alegem să spunem (uneori prin nepăsare) „DA”. Altfel spus necesitatea puterii de a spune „NU!” a devenit în ziua de azi chiar mai mare decât eram obișnuiți în mod normal.

Un fenomen interesant referitor la alimente s-a întâmplat când la un moment dat s-a promovat în mass-media că zahărul nu e bun. Nimic de comentat, că aveau dreptate, dar soluțiile pe care le-au introdus (fără să le promoveze explicit, dar introducându-le în băuturile miraculoase „zero zahăr”) erau în majoritatea cazurilor chiar mai toxice decât zahărul: E950-acesulfam de potasiu, E951-Aspartamul, E952-acid ciclamic, E954-zaharina, E955-sucraloza, E958-eritritol, E962-acesulfam. Și asta ca să-i înșir doar pe cei cu o toxicitate severă. Ce pot să facă aceștia în organismul unui om (și în special al celui unui copil) vă las pe voi să descoperiți dacă vreți să fiți șocați. Reversul acestui trend a fost că actualmente aproape toate alimentele conțin zahăr. Nu vrei zahăr, nu-i nici o problemă, încă e plină piața de produse cu „zero zahăr”, dar pline cu E-uri care mai de care mai toxic. Unii dintre ei se laudă că-s și „zero calorii”, ca să prindă mai bine la public. Vrei să spui „NU!” tuturor, ești liber s-o faci, ba chiar ești „susținut” de cei ECO, care-ți dau zahăr produs fără pesticide sau erbicide (de parcă asta l-ar face bun). Există într-adevăr variante, chiar destule aș putea spune (din proprie experiență), dar trebuie să le cauți și să citești mereu etichetele. Unii vor spune că n-au chef sau timp. Și îi înțeleg, e alegerea lor în fond dacă vor (ori ba) să spună „NU!” acestui lucru.

Al doilea set, cel care creează dependență și e mai nociv decât primul, ține tot de alegerea proprie, evident. Și nu duce lipsă de variante sau ajutoare pe calea de a ne debarasa de ele, pe calea de a spune „NU!”. Problema, zic eu, apare când nu suntem suficient de hotărâți. Când acel „NU!” necesar e mai mult un „nu” cu jumătate de gură. Iar cel mai bun sfat pe care aș putea să-l dau în astfel de situații e să NU recidivați. Pentru cei care au astfel de probleme și vor să spună un „NU!” hotărât, vă sfătuiesc să nu reveniți la vechiul obicei, nici măcar la jumătate de obicei sau la un sfert. Renunțarea totală și imediată este cea mai bună variantă. Nu e ușor, știu, ba chiar în cazul drogurilor e sfâșietor de chinuitoare renunțarea, dar dacă reveniți și cădeți din nou veți avea nevoie de un efort de voință dublu. Practic de fiecare dată când spuneți hotărât că renunțați și cădeți din nou, necesarul de voință pentru a spune „NU!” se dublează. Și nu vă recomand să vă încercați limitele astfel.

De post spuneam că este o încununare a puterii de a spune „NU!”. Pentru cei ce reușesc să țină post (indiferent de natura lui), este un ajutor în amplificarea voinței proprii și a puterii de a spune „NU!” oricărei situații neplăcute sau nocive cu care ne putem confrunta în viață. Postul nu înseamnă doar privarea de alimente. Post poate fi orice abținere voită repetată pe o anumită perioadă de timp de la orice fel de activități. Chiar și abținerea de la a vorbi pentru câteva ore pe zi este tot o formă de post. Dar să nu vă imaginați că dacă vă izolați complet de lume ați postit de la a vorbi. Căci postul respectiv e la fel de util pentru voința voastră ca și cel al unui mut. Un post este atunci cănd puterea noastră de a spune „NU!”, capacitatea noastră de a refuza zilnic ceva anume, sunt puse la încercare. Altfel, e doar apă de ploaie sau un alt mod de a ne păcăli (minții) pe noi înșine.

În cazul iubirii sunt multe ocazii și tentații la care să putem spune „NU!”. Am putea să spunem „NU!” unei cereri în căsătorie, dar nu acesta este cel mai important loc unde este utilă această putere. E vorba de o relație sau de o căsnicie. Aici sunt cele mai multe tentații și implicit cele mai multe ocazii unde puterea de a spune „NU!” ne este testată periodic. Avem întotdeauna șansa de a înșela încrederea partenerului și de a cădea strâmb. Știu că unii au altă perspectivă și consideră că trebuie să ai o viziune deschisă într-o relație ca să te poți cupla cu toți care-ți trec pragul ușii, dar aceștia nu-și au locul în acest articol. Eu vorbesc de cei care urmăresc într-o relație stabilizarea fidelității. Aceștia au mereu nevoie de a folosi puterea de a spune „NU!” și trebuie mereu să plece cu el de acasă. Dacă l-ai uitat din neglijență sau din grabă să-l iei cu tine când mergeți împreună în parc sau la cumpărături, atunci te pot lovi toate nenorocirile de pe lume, culminând cu desființarea relației. Practic e posibil imediat ce ai ieșit afară în stradă și te-ai uitat prea lung la cine nu trebuia, iar dacă partenerul (sau partenera) ți-a surprins privirea e jale. 🙂 Poate nu e chiar jale, și sper din tot sufletul să nu aveți așa parteneri (sau partenere), dar tot aveți nevoie de puterea de a spune „NU!” cu mult mai mult decât în afara unei relații.

Este bine în viață să spunem „Da” oricăror ocazii sau posibilități benefice, însă trebuie să-l avem și pe „NU!” la îndemână, căci în ziua de azi (mai mult decât eram obișnuți cândva) capacitatea de a spune „NU!” a devenit în multe locuri mai utilă și mai importantă decât capacitatea de a spune „Da”.