Ea și El

(fragmente)

• “El: Nu cred că bilețelele strecurate în buzunar au fost o soluție bună.
• Ea (încrezătoare): Poate nu, dar floarea sigur le-a făcut să fie.
• El (ironic): Da, acum după ce-a aflat cine-i autorul ne-a dat cu floarea peste nas și ne-a întors spatele. Asta da soluție bună. “

• “Ea: Ar trebui să-i scriem o poezie.
• El (sarcastic): <<Ești frumoasă ca o stele/Mi se rupe inima-n doi>>
• Ea (întristată): Vreau doar să-i spun c-o iubesc! Atât!… Ce-i așa de rău în asta?
• El (impresionat): Bine, bine. Nu e nevoie să exagerăm. O să facem o poezie care să exprime acest adevăr în inițialele versurilor.
• Ea: Așa n-o să-și dea seama niciodată. Nimeni nu stă să caute un cod ascuns într-o poezie de dragoste.
• El: Nici nu e nevoie. Putem să-i dezvăluim taina personal și astfel să-i savurezi prima reacție.”

• “El (nemulțumit și ironic): Nu putem înțelege care-i rostul de-a ne comporta ca o batistă de șters lacrimi!? De ce nu un preș pentru picioare?!
• Ea (plină de dor): Decât lipsa completă a ei, prefer să-i sterg lacrimile din când în când.
• El (tot nemulțumit): Mai bine i-am spune ce simțim și măcar am avea un răspuns cu care să mergem mai departe.
• Ea: Răspunsul e NU. A fost așa din clipa în care ne-a cerut să fim DOAR amici.”

• “Ea (visătoare): <<Pe lângă plopii fără soți/ Adesea am trecut,/ Mă cunoșteau vecinii toți,/ Tu nu m-ai cunoscut//La geamul tău ce strălucea/Privii atât de des,/O lume-ntreagă înţelegea,/Tu nu m-ai înţeles.>>
• El: Da, Eminescu se potrivește. Prea bine și prea des.”

• “Ea (cu iubire și minunare): I-a plăcut!!!…
• El (cu o doză de sarcasm): Da. Iar acum am creat și o obligație. Felicitări!
• Ea (transfigurată de iubire): I-a plăcut!…
• El (mulțumit): Presupun ca e totuși un lucru mai bun decât ultima idee de a folosi iar o poezie. Pe care oricum nu ar fi descifrat-o.
• Ea (contemplativ): Chiar i-a plăcut…”

• ”Ea (consternată): N-a știut…
• El (uimit): Așa-i… Doar acuma a înțeles… Dacă nu îi spuneam noi, n-ar fi aflat niciodată… Măcar acuma știm că trandafirul a fost important.
• Ea (murmurând ca pentru sine): <<La steaua care-a răsărit/E-o cale-atât de lungă,/Că mii de ani i-au trebuit/Luminii să ne-ajungă.>>”

• “El: Așa nu mai merge. Trebuie să găsim o soluție.
• Ea: O soluție ar fi să mă lăsați și pe mine să vorbesc.
• El: Te-am lăsat și n-a ieșit tare bine. A ajuns să fugă de noi mai tare decât înainte.
• Ea (rușinată): Nu e vina mea că nu ne iubește…
• El: Mai degrabă ai șocat-o, dându-i totul dintr-o dată. Trebuie să mai exersezi cu manifestările exterioare. Problema e că, de cele mai multe ori, ești imposibil de găsit în situații de criză…
• Ea (agitată): …mi-e teamă de reacția ei…
• El (împăciuitor): Păi gândește-te altfel, oricum nu ești acolo să strângi oalele sparte, așa că n-are de ce să-ți fie teamă de consecințe. Spune ce ai de spus și vezi ce iasă, nimeni nu s-a născut învățat. Acuma presupun că iasă din discuție să înveți măsura potrivită și momentul potrivit, așa că trebuie să găsim o modalitate de a unifica multiplicitatea noastră. Ai vreo idee cum să facem asta?
• Ea (ca și cum ar fi găsit o comoară): Unitatea presupune un lider. Asta înseamnă că unul din voi trebuie să-i strângă pe toți în jurul său și nimic din ceea ce facem să nu fie verificat de el.
• El (zâmbind ironic): Sigur. Ai chef să alegi?”

---

PS

“El (oficial și formal): Orice speculație pe marginea acestor fragmente se va face pe propria răspundere, iar orice asemănare cu realitatea este pur…

Ea (încercând să oprească inevitabilul): ȘȘȘHHH!!!”