Înger și demon

Trebuie înțeles de la început că în fiecare cultură din lume au existat și există părți demoniace sau satanice, fiecare însă a tratat subiectul într-un mod specific. Pentru maestrul hindus Milarepa, spre exemplu, demonii sunt doar roduri ale minții și personalității omului: „Ceea ce pare a fi un demon, ceea ce este numit demon, ceea ce este recunoscut ca un demon, există doar unit cu ființa umană, si dispare odată cu aceasta”. Din perspectiva lui, eliberarea de demonii proprii se realizează atunci când nu opunem rezistență, atunci când îi acceptăm pe deplin. Precum spunea și Eckhart Tolle: „Invitându-ți demonii la ceai, îți controlezi umbra. Mergi curajos acolo unde mulți alții se tem să calce. Ai curajul de a-ți înfrunta furia, frica, gelozia, lipsa acceptării de sine, vinovăția și orice altceva ce consideri de neacceptat. Dansând cu demonii îți recâștigi puterea. Dacă încerci constant să-i îngropi, tu îi hrănești de fapt în mod inconștient pe fiecare și apoi ies afară în proiecție, atribuind toate problemele tale altora. (oricine face acest lucru într-o anumită măsură, dar a fi inconștient de a o face este problematic).”.

În cultura creștină există deopotrivă demoni personali sau proprii și demoni din afara noastră (diavoli) ca și contraparte a îngerilor. Aici, „leacul” pentru demoni este iubirea pură și necondiționată pentru Dumnezeu. Diavolul suprem (sau Satana), fiind un înger căzut, este la fel de real ca și aceștia (îngerii). Doar nu întâmplător se spune că minciuna lui cea mai mare e să-l facă pe om să creadă că el, diavolul, nu există. Franz Bardon, în cartea sa „Frabato Magicianul”, dă un exemplu foarte bun despre cum pot ei să interacționeze cu omul în viața reală (și chiar o fac) și mai ales ce fel de oameni sunt aceia care au de-a face cu ei.

Indiferent de apartenența la o cultură sau credință aparte, îngerii și demonii există în aceași măsură pentru toată lumea. Nu toți însă acordă importanță îngerilor așa cum o acordă demonilor. Poate pentru că cei din urmă ți se bagă în viață și „nechemați”? Poate. Eu sunt totuși convins că orientarea fermă într-o anumită direcție poate bloca (temporar sau permanent) drumul în direcția opusă.

Lucifer a fost îngerul luminii și (zic eu) nu întâmplător. Lumina este un lucru uimitor uneori, chiar și eu mă minunez cât de multe similarități există între natura noastră și lumină. De fapt tot ce există în afara noastră în Macrocosmos există și în Microcosmosul ființei noastre, deci implicit și lumina (n-ar trebui să mă uimească acest aspect, dar o face:) ).

La modul simplist, orice lucru material (fără lumină proprie) care vine în apropierea unei lumini produce o umbră. Astfel se întâmplă și în cazul sufletului sau al minții noastre. În apropierea unei surse de lumină (fizică sau subtilă) producem umbre. Altfel spus, în cazul de față, apropierea de un înger ne face să fim ținta unui demon (și vice-versa, apropierea de un demon ne aduce în atenția unui înger). De fapt, în unele locuri chiar se specifică că omul are mereu cu el un înger și un demon, amândoi încercând să-i insufle omului idei și gânduri. Depinde de acesta ce drum alege, către lumină sau către umbră. E interesant de observat faptul că o sursă de lumină nu poate avea umbre, la fel cum nici întunericul nu poate genera lumină. Altfel spus, un înger nu poate sta lângă un demon și nici viceversa fiindcă pur și simplu nu pot exista împreună. Nu întâmplător aceștia au lumile lor separate de existență (vezi Paradisul și Infernul). Cum pot ei sta unul lângă altul în cazul omului vă las pe voi să ghiciți (până voi reveni la acest subiect cu o altă ocazie și într-un alt articol).

Spuneam că o sursă de lumină nu produce umbre. Spre exemplu, în cazul a doi sori nu veți avea avea parte niciodată de eclipsa clasică de soare care are loc la noi. Lucru valabil și în cazul nostru. Atâta timp cât nu vom străluci cu propria noastră lumină, vom fi mereu predispuși să facem umbre.Atâta timp cât nu vom radia de iubire ca un soare, vom fi mereu vulnerabili la atacurile demonilor. Atunci când sufletul e întunecat și lipsit de iubire, orice lucru din afara lui produce „umbre”. Și astfel acesta ajunge mai mult sau mai puțin plin de demoni (reali sau închipuiți). Când se aprinde ca o torță datorită iubirii curate din el însuși, toate „umbrele” dispar și nici demonii nu mai îndrăznesc să se apropie.

NB: acest articol a fost scris ca parte a unui concurs, vă rog tratați-l ca atare.

Concursul „Secretul libertății. Diavolul păcălit”.