Să iubești sau să fii iubit

Luna asta parcă a înnebunit lupu’. Toată lumea vorbește de iubire (inclusiv subsemnatul). Și tot vorbindu-se de ea, am realizat că majoritatea caută să fie iubiți și nu să iubească. În mod paradoxal însă, am observat că au parte de ea în special cei care au renunțat să o mai caute. Cum ar fi cei care au trecut recent printr-o mare dezamăgire în acest domeniu. Așa am ajuns la dilema existențială (zic eu) a iubirii: să iubești sau să fii iubit?

A fi sau a nu fi iubit e un puzzle ușor de rezolvat. Decidem repede între existența iubirii sau lipsa ei în ceea ce ne privește. Mai greu e când trebuie să decidem să iubim la rândul nostru. Acesta e un pas pe care nu mulți sunt pregătiți să-l facă, căci să treci de la “a primi” la “a da” nu e ușor.

Majoritatea de care vorbeam mai sus nu s-a întâlnit cu sentimentul iubirii lui “a da” necondiționat. Astfel a luat naștere și prostul obicei provenit din vechea vorbă “dinte pentru dinte” și anume obiceiul de “a da” la schimb cu “a primi”. Adică îți dau iubire dacă-mi dai și tu mie. În ziua de azi, sentimentul lui “a da la schimb” este mult mai des întâlnit decât oricare alt sentiment reciproc: te simpatizez dacă mă simpatizezi, te ador dacă mă adori… și te și divinizez dacă mă plătești bine.

Probabil așa a luat naștere “luna cadourilor”. Perioada în care toți au de câștigat fiindcă toți dau și toți primesc. Însă e ceva similar cu perioada unui război, unde două părți își împart bombe și o a treia parte câștigă de pe urma bombelor vândute celor două părți. În cazul de față cea de-a treia parte sunt cei ce vând cadouri. Și cel puțin ei sunt sinceri, căci nu se acund în spatele unor obiceiuri (ci doar în spatele caselor de marcat). Cele două părți sunt toți cei care au impresia că au ceva de câștigat de pe urma cadourilor. Exact ca și părțile dintr-un război care-și împart bombe sperând să câștige ceva. În realitate cele două părți sunt victimele celei de-a treia (în ambele cazuri).

Revenind la sentimente, ne-am obișnuit atât de mult cu starea de fapt a lui “a da la schimb” încât am uitat să trecem mai departe la “a da” necondiționat. Ne-am obișnuit atât de mult să dăm cu programare, încât și noțiunea de iubire din sufletele noastre și-a pierdut spontaneitatea. Exact ca obișnuința de a folosi calculatorul pentru calcule simple, care te face să uiți până la urmă tabla înmulțirii. Și nu pentru că nu suntem capabili de a iubi frenetic și nestăvilit, ci pentru că obișnuința ne-a învățat că nu mai trebuie să fim spontani. Stăm cuminți până ne vine rândul să dăruim și noi. Căci e mult mai ușor decât să dai spontan și pe neașteptate. La urma urmei dacă ar trebui să dăm spontan cuiva un cadou probabil că l-am programa dinainte. Asta e deja surpriză, nu-i așa? O surpriză frumoasă și plăcută, dar tot programată dinainte.

La ce ne mai trebuie spontaneitatea când avem altele în loc? Pentru că asta face diferența între iubirea lui “a da la schimb” și cea necondiționată Pentru că doar o iubire spontană și neprogramată poate fi frenetică și nestăvilită, intensă și miraculoasă! Din nefericire însă, obișnuința ne-a deteriorat atât de tare spontaneitatea încât am ajuns să ne fie teamă să dăruim spontan și necondiționat. Suntem plini de suspiciuni, bănuieli, intrigi alambicate, etc, însă nu și de spontaneitate.

Ne place bradul de Crăciun împodobit cu cadouri sub el, nu-i așa? Atât de tare încât suntem dispuși să punem și cadouri goale sub el numai să fie plin cu multe daruri. Aveți grijă doar să nu vă împachetați și ultima urmă de iubire odată cu ele și să o pierdeți apoi în urma unui schimb “spontan” de cadouri.