Fragmente de lumină (1)

“14.​ Dar, pentru că viaţa divină originară este şi trebuie să fie perfect liberă, fără libertate ea nemaiputând fi viaţă şi, pentru că viaţa tuturor fiinţelor create este şi trebuie să fie asemănătoare vieţii originare, fără de care viaţa şi absenţa vieţii sau moartea nu ar putea exista, rezultă în mod evident că nu li se poate da fiinţelor create, oamenilor, decât o viaţă perfect liberă, ce este resimţită de aceştia ca fiind perfect liberă, fără a trage de aici concluzia că această viaţă provine de la ele însele (adică de la fiinţele create), ci dimpotrivă, că ea a apărut pur şi simplu prin voinţa atotputernică a lui Dumnezeu.

15.​ Orice fiinţă creată trebuie şi poate să aibă percepţia faptului că viaţa şi fiinţa sa sunt şi trebuie să fie create după imaginea cea desăvârşită a lui Dumnezeu, fără de care ea (fiinţa) nu ar avea nici viaţă şi nici existenţă.

16.​ Însă, dacă privim realitatea mai îndeaproape, se dovedeşte că în toate fiinţele create se regăsesc în mod necesar două sentimente: pe de o parte, sentimentul de a avea în sine asemănarea cea divină sau lumina divină originară şi, pe de altă parte, ca un efect al acestei lumini, sentimentul unei transformări progresive, care ni se revelează prin voinţa primordială a Creatorului.

17. ​Primul sentiment situează creatura într-o asemănare absolută cu Creatorul, astfel încât ea crede tocmai de aceea că este ieşită din ea însăşi şi ea consideră că este perfect independentă şi fără nici o legătură cu vreo origine primordială eternă; ea mai crede că este conţinută în ea însăşi şi poate dispune de ea însăşi. Al doilea sentiment – care decurge în mod necesar din primul – este conştiinţa de a proveni din această proprie origine primordială şi de a se manifesta liber în timp, considerându-se totodată foarte dependentă de această origine primordială.

18.​ Acest sentiment de umilire, atunci când se revelează în fiinţă, transformă prima atitudine, orgolioasă, într-un sentiment de umilinţă, care este absolut necesar, aşa cum va fi demonstrat ulterior.

19. ​Sentimentul orgoliului combate însă cu putere acest sentiment de smerire de sine, pe care el vrea să-l reprime.

20.​ Din această luptă apare ranchiuna şi în final survine ura faţă de această origine primordială a oricărei fiinţe şi astfel apare refuzul de a se vedea umilită prin acest sentiment de dependenţă; astfel, sentimentul orgoliului creşte, se întăreşte şi atunci fiinţa se întunecă, înlăuntrul creaturii, în locul luminii primordiale iau astfel naştere noaptea şi întunericul, iar această noapte şi acest întuneric nu vor mai recunoaşte în ele lumina primordială, îndepărtându-se ca nişte orbi de ea.

21. ​Lumina primordială poate atunci străluci într-o astfel de noapte, dar această noapte în care există o lumină – lumină pe care ea (noaptea) nu o mai poate vedea nu mai poate recunoaşte lumina care vine la ea pentru a o transforma în această autentică lumină primordială.

22.​ În mod asemănător am venit Eu în lumea întunericului, ca fiind eterna Fiinţă originară a oricărei existenţe şi ca fiind lumina primordială a oricărei lumini şi a oricărei vieţi, pentru toţi cei care provin din Mine, dar ei nu M-au recunoscut fiindcă se aflau în noaptea penibilului lor sentiment de orgoliu.”