Iubirea conjugală

Obișnuiam într-o vreme să aseamăn lumea cu un depozit, iar oamenii cu lichide așezate in diferite recipiente în rafturile depozitului, fiecare cu o consistență, aroma și vâscozitate diferită. Astfel, căsătoria dintre doi oameni poate fi ilustrată foarte plastic. Spre exemplu, căsătoria civilă reprezintă mutarea celor doua recipiente cu lichid pe acelasi raft unul langă celălalt și schimbarea etichetelor, iar nunta este, în schimb, amestecarea celor doua tipuri de lichid în același recipient. Problemele apar atunci când cele doua lichide refuză să se “amestece”, asemeni apei și uleiului.

Iubirea dintre soț și soție este “căldura” necesară celor doua lichide pentru a putea deveni unul singur, pentru a se putea amesteca și să formeze astfel împreuna o aromă și vâscozitate proprie lor. Refuzul lor de a face acest lucru reprezintă (în mod individual) suma de dorințe care nu includ fericirea celuilalt. Când unul din ei are o dorință care contravine fericirii celuilalt, acest lucru duce la o închistare emoțională din partea celui ce are acea reacție de refuz a dorinței partenerului de viață și astfel se închide în sine însuși câte puțin (cu cât mai multe astfel de dorințe, cu atât este mai accentuată dificultatea celor doi de a deveni un cuplu… sau altfel spus să se “amestece”).

Iubirea conjugală adevărată apare atunci când fericirea unuia constă în a-l face fericit pe celălalt. Astfel, când unul este fericit, sunt fericiți de fapt amândoi, ca și cum cei doi ar fi unul. În acest caz, dorința celor doi de a fi împreună nu este o simplă dorință, ci efectul fericirii reciproce pe care și-l provoacă unul celuilalt.